Accident cu un mort şi nouă răniţi pe DN7 Arad-Deva
UPDATE
Articol de Radio Timișoara, 1 octombrie 2015, 07:59 / actualizat: 1 octombrie 2015, 11:33
Accidentul din Hunedoara s-a soldat cu un mort şi zece răniţi. Circulaţia a fost deblocată după ce, aproape două ore, traficul rutier fusese deviat. Din primele verificări ale poliţiei, se pare că şoferul autoutilitarei ar fi adormit a volan, a intrat pe contrasens şi apoi s-a tamponat cu microbuzul de călători pe DN 7, în zona localităţii hunedorene Săcămaş.
Toţi răniţii au fost transportaţi cu ambulanţele la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Deva, doar una dintre victime fiind în stare gravă.
La faţa locului a fost necesară prezenţa a patru ambulanţe de la SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă, alături de alte patru maşini complexe, prevăzute cu dispozitive de descarcerare, ale pompierilor militari.
ora 07:00
Traficul rutier este întrerupt, de joi dimineaţa, pe DN7 Deva – Arad. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un accident mortal a avut loc în această dimineaţă pe raza localităţii hunedorene Leşnic.
Şoferul unei autoutilitare a lovit un microbuz. În urma impactului, o persoană a decedat şi alţi 9 pasageri au fost răniţi. Până la reluarea circulaţiei, autovehiculele circulă deviat pe DJ706 Mintia – Brănişca – Ilia. Autorităţile nu au putut să comunice timpul necesar până la eliberarea carosabilului.
Foto: arhiva