Accident de circulație la Recaș. Un TIR s-a răsturnat pe trotuar. FOTO
Accidentul s-a produs joi, la primele ore ale dimineții. Șoferul autotrenului, înmatriculat în Bulgaria, se îndrepta către Lugoj, de la Timișoara. Chiar la ieșirea din localitatea Recaș, șoferul a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei, astfel că TIR-ul, încărcat cu piese metalice, a pătruns pe contrasens, apoi s-a răsturnat pe trotuar, în fața unei case. Șoferul a scăpat cu câteva leziuni minore în urma accidentului.
Articol de Carla Chiu, 17 iulie 2014, 07:45
Echipajele de intervenție au sosit imediat la locul accidentului, iar polițiștii au efectuat verificări pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul
Ciculația în zonă nu a fost blocată, pentru că vehiculul s-a răsturnat în afara drumului. Totuși, pentru ridicarea TIR-ului va fi nevoie de o macara, astfel că șoferii sunt rugați să circule cu prudență în zonă.