Accident în care au fost implicate șase persoane, între care un copil, în Arad
Un accident în care au fost implicate șase persoane s-a produs, în această după-amiază, în județul Arad. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de medici, polițști și pompieri.
Articol de Radio Timișoara, 5 ianuarie 2019, 18:28
Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa, accidentul s-a produs la ieșirea din orașul Ineu, lângă Hanul Moara cu Noroc. În accident au fost implicate două mașini în care se aflau șase persoane, între care un copil.
În accidentul rutier au fost implicate 2 mașini și 6 pasageri (5 adulți și 1 copil). “Sunt 2 victime (adulți) care sunt rănite ușor. O persoană a refuzat transportul la spital, iar cealaltă a fost transportată la Unitatea de Primiri dincadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pentru mai multe investigații medicale”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Călin Domșa.
Traficul a fost restricționat de către forțele de intervenție pana la finalizarea intervenției.
În județul Arad ninge mărunt de câteva ore, iar polițiștii recoamndă șoferilor să conducă cât mai prudent.