Accident mortal pe autostrada Timişoara – Lugoj. Victima, un diplomat ungar
O persoană și-a pierdut viața în urma unui accident rutier care a avut loc pe autostrada Timişoara – Lugoj.
Articol de Radio Timișoara, 29 august 2024, 18:46
Un TIR încărcat cu lemne, care circula pe A1 Deva-Nădlac dinspre Timişoara spre Lugoj, a intrat pe contrasens, după ce i-a explodat un pneu. În urma incidentului, camionul a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 60 de ani, după care s-a izbit de alte două autovehicule.
În urma impactului, conducătorul auto de 60 de ani al mașinii înmatriculate în Ungaria, cu număr de Corp Diplomatic, a decedat, arată IPJ Timiş.
“Persoana decedată era un diplomat”, a precizat Biroul de presă al Poliţiei Timiş. Surse judiciare au menţionat că victima este un diplomat ungar acreditat în România.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.