Accident pe autostrada A1 între Recaș și Izvin
Articol de Radio Timișoara, 20 iulie 2017, 07:56
Un microbuz în care se aflau nouă persoane, cetățeni bulgari, a fost lovit în psate de un autoturism în care se aflau patru persoane. În urma impactului, șoferul microbuzului a suferit răni ușoare, iar alte două persoane din autoturism au necesitat îngrijiri medicale. Toți cei trei răniți au fost transportați la spital conștienți. Traficul a fost blocat pentru o scurtă perioadă de timp până la mutarea autovehiculelor pe banda de urgență.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de Transport Victime Multiple, o autospecială cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Foto: ISU Timis