Accidentul produs de deputatul Mircia Muntean va fi anchetat de Parchetul de pe ÎCCJ
Poliţia hunedoreană a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentului în care a fost implicat deputatul Mircia Muntean (PSD). Ancheta va fi derulată, însă, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competent în cazuistica legată de parlamentari, noteaza Agerpres.
![Accidentul produs de deputatul Mircia Muntean va fi anchetat de Parchetul de pe ÎCCJ Accidentul produs de deputatul Mircia Muntean va fi anchetat de Parchetul de pe ÎCCJ](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2014/10/accident-mircia-muntean.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2014, 14:33
Deputatul Mircia Muntean a fost implicat joi seara într-un accident de circulaţie care a avut loc pe şoseaua de centură a municipiului Deva. Maşina în care se afla parlamentarul a acroşat un autoturism şi un autobuz fără pasageri, după care s-a oprit într-un camion care aştepta la semafor. Muntean a spus că la volanul maşinii sale se afla o altă persoană.
El a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva pentru că a suferit mai multe traumatisme la cap şi faţă. Medicii i-au descoperit un hematom cranian care se va resorbi în câteva zile, în urma tratamentului.
Mircia Muntean a fost primarul municipiului Deva timp de patru mandate.
Sursa foto: evz.ro