Adolescentă din Lipova, accidentată de tren, în timp ce traversa calea ferată purtând căşti audio în urechi
O fată, în vârstă de 12 ani, din oraşul Lipova, a fost accidentată de tren, în timp ce traversa calea ferată din oraş pe un pasaj improvizat, fără să se asigure şi purtând căşti audio în urechi.
Articol de Radio Timișoara, 22 octombrie 2019, 17:23
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Adina Aconstantinesei, fata nu a observat că se apropie trenul care accidentat-o în partea de jos a piciorului drept.
La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Judeţean Arad. Tânăra a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, după ce i-a fost secţionat piciorul de la gleznă în jos.
Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.