Alertă pe Aeroportul din Timișoara. Trei persoane reținute de poliție imediat după aterizarea unui avion
Articol de Radio Timișoara, 26 martie 2016, 18:51
Pasagerii au imobilizat în timpul zborului trei persoane care au fost prinse că furau din bagajele acestora. În momentul în care victimele şi-au dat seama ce se întâmplă au trecut la imobilizarea celor trei, o femeie și doi bărbați.
Când avionul a aterizat la Timişoara, cei trei suspecţi au fost preluaţi de poliţiştii Biroului Transporturi şi duşi pentru audieri în incinta aeroportului.
Cei trei au fost reclamaţi de o femeie că i-ar fi furat două sute de euro, iar câţiva pasageri, printre care doi italieni, au confirmat că i-au văzut acţionând.
Poliţiştii nu au găsit însă banii asupra suspecţilor, dar pentru că au făcut scandal la bordul aeronavei au fost amendaţi cu 10.000 de lei. De asemenea, compania a decis să nu le mai permită de acum încolo să urce la bordul avioanelor sale.