Amenzile aplicate de Poliția Timiș doar de Rusalii au adus sume consistente la buget
Peste 110.000 de lei au intrat în buget din amenzile aplicate de poliştii timişeni în mini-vacanţa de Rusalii.
Articol de Radio Timișoara, 29 mai 2018, 12:04
Numărul infracţiunilor cu violenţă a fost însă sub media ultimilor ani, spun autorităţile. Aproape 450 de poliţişti au fost în stradă, în Timiş, pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor şi au intervenit la peste 150 de solicitări.
O atenţie deosebită a fost acordată traficului rutier, poliţiştii acţionând pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, pentru ca cetăţenii să se deplaseze spre zonele de agrement şi să se întoarcă acasă în condiţii cât mai sigure.
Poliţiştii de la rutieră au dat nu mai puţin de 180 de amenzi, zilele acestea, jumătate dintre acestea fiind pentru depăşirea vitezei. 19 şoferi au rămas şi fără permis de conducere.