Aproximativ o tonă de deşeuri periculoase, găsite într-un TIR la un filtru rutier în Arad
Poliţiştii şi reprezentanţii Gărzii de Mediu Arad au depistat aproximativ o tonă de deşeuri periculoase, transportate într-un TIR, oprit la un filtru organizat pe DN 7.
Articol de Radio Timișoara, 10 iunie 2021, 13:53
Autotrenul a fost oprit în localitatea Vladimirescu, pentru un control, iar în interior au fost găsite deşeuri de vopsele şi solvenţi.
“În urma controlului autoutilitarei încărcată cu 988 de kilograme de deşeuri periculoase s-a constatat că documentaţia nu respectă prevederile legale, parte din aceasta conţinând date nereale, completate atât de generatorul de deşeuri, o societate comercială din Chişoda, judeţul Timiş, cât şi de către transportator, o altă societate comercială, din Timişoara”, anunță Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Şoferul şi reprezentanţii firmelor implicate sunt audiaţi, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ‘neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase’, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.