Articolul care reduce pedepsele deţinuţilor care publică lucrări ştiinţifice, suspendat
Guvernul a suspendat până în data de 1 septembrie articolul privind reducerea pedepselor pentru deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice. Executivul a considerat că s-a făcut un abuz de drept prin aplicarea acestei măsuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Acesta a subliniat că anul trecut au fost scrise şi înaintate ca lucrări ştiinţifice peste 436 de opere, care pretind că au valoare ştiinţifică. Ministerul Justiţiei a vorbit chiar despre modificarea de urgenţă, având în vedere numărul de lucrări scrise în închisoare, care au pretenţia de lucrări ştiinţifice. Ministerul Justiţiei va coordona un comitet interministerial cu Ministerul Educaţiei pentru a vedea dacă este fezabil un mecanism de stabilire a caracterului ştiinţific al unei lucrări.
Articol de Radio Timișoara, 3 februarie 2016, 15:43 / actualizat: 3 februarie 2016, 18:48
Sursa: Radio Romania Actualitati