Au furat banii şi cardurile unor turişti cazaţi la o pensiune din judeţul Hunedoara
Trei tineri sunt anchetaţi de poliţiştii hunedoreni fiind suspectaţi că au furat banii, cardurile şi un telefon mobil din camera unei pensiuni de pe Valea Râului Mare.
Articol de Radio Timișoara, 11 ianuarie 2018, 14:21
Cei trei au sustras banii, cardurile şi telefonul mobil chiar în momentul în care turiştii se odihneau, profitând de faptul că victimele nu încuiaseră uşa la cameră. După ce au dat lovitura, suspecţii au efectuat diverse cumpărături, paguba calculată depăşind 46.000 de lei.
În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti la domiciliile suspecţilor s-a reuşit recuperarea unei jumătăţi din prejudiciul creat.
Doi dintre tineri sunt deja arestaţi preventiv într-un alt dosar în care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de lipsire ilegală de libertate. Cel de-al treilea a fost reţinut şi este anchetat sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg.