Bărbat încătuşat în faţa unei şcoli din Arad, după ce a protestat împotriva măştii
Articol de Radio Timișoara, 7 iunie 2021, 15:43 / actualizat: 8 iunie 2021, 7:46
Un bărbat care a protestat în faţa unei şcoli din Arad împotriva purtării măştii de protecţie a fost reclamat de părinţii altor elevi, iar poliţiştii locali au recurs la încătuşarea acestuia şi sancţionare cu amendă.
Incidentul a avut loc în faţa Şcolii Gimnaziale ‘Caius Iacob’ din Arad, unde un bărbat a apărut cu o pancartă pentru a protesta împotriva purtării măştii în unităţile de învăţământ. El era însoţit de fiul său, care ar fi elev în acea şcoală.
Pentru că făcea scandal şi încerca să-i determine pe elevi să nu mai poarte masca la cursuri, părinţii altor copii la sunat la Poliţia Locală.
Poliţia Locală Arad precizează că “poliţiştilor locali a beneficiat de aprobarea şi susţinerea părinţilor, care au remarcat inclusiv utilizarea minorului în realizarea acestui demers ilegal de incitare la încălcarea măsurilor de protecţie”.
Bărbatul a fost amendat cu 500 de lei în baza Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.