Carambol uriaş în Ungaria din cauza unei furtuni de praf. MAE: Cinci români implicaţi în accident
Articol de Radio Timișoara, 13 martie 2023, 04:29
O persoană a murit şi 39 de persoane au fost rănite, dintre care zece copii, într-un grav accident de circulaţie provocat de o furtună de praf în Ungaria, a anunţat duminică poliţia, potrivit DPA.
Accidentul s-a produs pe autostrada M1, care leagă Budapesta de Viena, sâmbătă după-amiază, când, dintr-o dată, un nor de nisip şi praf a cuprins şoseaua, potrivit presei.
În urma furtunii, 42 de vehicule, inclusiv cinci camioane, s-au ciocnit între ele, probabil din cauza vizibilităţii reduse. Dintre acestea, 19 vehicule au luat foc.
MAE anunță că, potrivit datelor obţinute până la acest moment, în total cinci cetăţeni români, dintre care unul cu dublă cetăţenie, au fost implicaţi în gravul accident de circulaţie din Ungaria.
“Ministerul Afacerilor Externe informează că Ambasada României la Budapesta a fost contactată prin intermediul numărului de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice de către alţi doi cetăţeni români implicaţi în accidentul rutier produs pe autostrada M1 din Ungaria, între localităţile Tatabanya şi Budapesta. Astfel, potrivit datelor obţinute până la acest moment, în total cinci cetăţeni români, dintre care unul cu dublă cetăţenie, au fost implicaţi în gravul accident de circulaţie. Dintre aceştia, doi au fost spitalizaţi, unul dintre cetăţenii români spitalizaţi fiind deja externat şi deplasându-se în România. Celălalt cetăţean român internat primeşte, în continuare, îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol”, a informat MAE.
De asemenea, persoanele în cauză au solicitat sprijinul ambasadei pentru recuperarea bunurilor din autoturismele avariate, aflate în custodia autorităţilor ungare, a mai precizat sursa citată.
În ceea ce priveşte persoana decedată în urma accidentului, MAE informează că autorităţile ungare au precizat că aceasta nu este cetăţean român.