Cinci copii din Timiş au ajuns la spital în urma unui accident în Arad
Cinci copii din judeţul Timiş au ajuns, la Spitalul Judeţean Arad după ce maşina în care se aflau a intrat pe contrasens şi a lovit un autocar.
Articol de Radio Timișoara, 4 august 2017, 12:24
Accidentul a avut loc în zona comunei Zerind, pe DN79 Arad-Oradea. Conform primelor informaţii, la volanul maşinii în care erau copiii, se afla chiar tatăl lor. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu. “Pe raza localităţii Zerind, dinspre Oradea spre Arad, pe fondul neatenţiei în conducere, a părăsit sensul de mers intrând în coliziune pe contrasens cu un autocar condus regulamentar. În urma impactului, au fost accidentaţi uşor cinci pasageri din autoturism, toţi minori. În autocar se găseau 15 pasageri care nu au suferit răni”, a precizat Lorena Radu.
Autocarul, care aparţine unei companii din Bucureşti, efectua o cursă Arad-Cluj. Cei 2 şoferi au fost fost puşi să sufle în aparatul alcooltest; a rezultat că nu consumaseră băuturi alcoolice.
Foto: Facebook Radar Arad