Curieri care furau din colete, arestați de polițiștii timișeni
Articol de Radio Timișoara, 4 iulie 2017, 14:27
Polițiștii timișeni au identificat doi tineri în vârstă de 21 de ani despre care existau suspiciuni că furau mai multe bunuri din coletele oe care urmau să le expedieze. Cei doi ar fi operat în perioada 28 iunie – 3 iulie, interval în care au sustras șase telefoane mobile, un ceas ceramic și o baterie pentru laptop. Prejudiciul în valoare de 9000 de lei a fost în proporție de 50% recuperat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.