Dragoş Băsescu, fiul fratelui fostului preşedinte Traian Băsescu, adus cu mandat la DNA
Dragoş Băsescu, fiul fratelui fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost adus cu mandat la DNA.
Articol de Carla Chiu, 17 iunie 2015, 17:55
Acesta este acuzat de trafic de influenţă, în legătură cu solicitarea către un om de afaceri, cercetat de DIICOT, a sumei de un milion de euro, pentru ca o contestaţie a procurorilor la Înalta Curte să fie respinsă de magistraţi.
Persoana de la care s-ar fi solicitat mita ar fi Stoica Sandu, o persoană reţinută la începutul anului 2014 de procurorii DIICOT.
Bărbatul a fost contactat de mai multe persoane care l-au dus către Dragoş Băsescu.
Aceştia s-ar fi întâlnit la clubul deţinut de Dinu Pescariu, unde ar fi purtat conversaţia pentru această afacere.
În urma audierilor de miercuri, Dragoş Băsescu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Şi ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, a fost, miercuri, la DNA, unde a stat aproximativ 15 minute.
Acesta nu a făcut nicio declaraţie despre motivul pentru care a venit la Direcţia Naţională Anticorupţie. Radu Pricop a fost însoţit de avocat. Ginerele lui Traian Băsescu nu a dorit să facă declaraţii nici la intrarea, nici la ieşirea din sediul DNA.