Focuri de armă la graniţa de vest a României
Poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş au depistat patru migranţi şi o călăuză în apropiere de Cenad. Aceştia se deplasau, pe jos, spre Ungaria şi pentru că nu s-au oprit la somaţiile verbale, agenţii au fost nevoiţi să tragă un foc de armă în plan vertical.
Articol de Radio Timișoara, 11 octombrie 2015, 15:48
Cei cinci bărbaţi au fost duşi la sediul sectorului de frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor, s-a constatat că patru dintre ei veneau din Kosovo şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen, cu ajutorul călăuzei de naţionalitate sârbă. Totodată, a reieşit că cei patru kosovari au fost ghidaţi, pe teritoriul ţării vecine, de alţi doi cetăţeni sârbi, care i-au trecut graniţa în România, în zona Jimbolia. De asemenea, migranţii au declarat că în vama Cenad urmau să fie preluaţi de cele două călăuze din Serbia, care urmau să îi ducă până în Austria. În urma acestor informaţii, cetăţenii sârbi au fost reţinuţi în punctul de trecere a frontierei.
Migranţii au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în formă continuată, urmând să fie retrimişi în Serbia. Cele trei călăuze de naţionalitate sârbă sunt cercetate penal pentru trafic de migranţi.
Foto: gazetadenordvest.ro