FOTO/ Accident cu trei mașini pe autostrada Timișoara – Lugoj
Traficul rutier a fost blocat azi-noapte câteva zeci de minute pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Articol de Radio Timișoara, 18 martie 2018, 10:11
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș au primit, înainte de miezul nopții, un apel la numărul 112 să intervină la un accident produs pe A1 în apropiere de Izvin. Trei mașini s-au ciocnit pe A1 la kilometru 490.
“La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un ofiţer şi 4 subofițeri din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri din Timișoara şi o ambulanță SAJ”, conform reprezentanților ISU Timiș.
În autoturisme se aflau patru persoane, din care două femei au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
Pompierii militari au asigurat măsurile PSI necesare.