FOTO/ Un bărbat s-a prăbușit cu mașina de pe un pod din Arad de la patru metri înălțime
Un accident grav a avut loc, în această dimineță, pe cel mai circulat pod rutier Arad, cel din zona Sălii Polivalente.
Articol de Radio Timișoara, 15 februarie 2019, 11:14
Șoferul unei mașini a scăpat controlul asupra volanului, a lovit bordura, a rupt parapeții, s-a dat peste cap de câteva ori și a căzut în gol circa patru metri pe o linie de tramvai.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de polițiști, medici și pompieri.
Din fericire, bărbatul, care era singur în autoturism, nu a fost rănit și a ieșit sigur din mașina avariată. Bărbatul, care a fost rănit ușor, a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.
Conform primelor informații, bărbatul circula cu viteză mare.
Pe data de 25 octombrie, pe același pod, dar pe o altă urcare-coborâre, 2 tineri au murit și 2 au fost grav răniț dupăce mașina în care se aflau a plonjat din cel mai înalt punct al podului, a rupt parapeții și un stâlp și a căzut cu roțile în sus de la înălțimea de 9 metri. Conform unor estimări, mașina circula cu cca 100 de km la oră, într-o zonă cu limită de 30 de km la oră.