Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Furt la o casă de amanet ce aparține viceprimarului din Orăştie

O casă de amanet ce aparţine soţiei viceprimarului din Orăştie, Dorin Ioan Popa, a fost spartă de hoţi, după ce aceştia au dezactivat sistemele de siguranţă ale spaţiului comercial şi au plecat apoi cu un seif în care se aflau mai multe bijuterii şi bani.

Furt la o casă de amanet ce aparține viceprimarului din Orăştie

Articol de Carla Chiu, 5 ianuarie 2015, 19:01

Viceprimarul Dorin Ioan Popa, a declarat pentru Agerpres că încă se lucrează la inventar, pentru a putea stabili paguba.

Lucrăm acum la inventar pentru a putea stabili valoarea pagubei. Estimăm însă că prejudiciul este de peste 200.000 de lei.

Potrivit acestuia, furtul a avut loc în noaptea de 30 spre 31 decembrie, fără ca sistemele de securitate montate în incinta casei de amanet să transmită vreun semnal de alarmă către societatea de pază ce supraveghea acest obiectiv.
Ancheta este, acum în desfășurare însă cu autor necunoscut, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Laura Bradu.

Poliţia continuă cercetările în acest caz, pentru furt calificat. A fost alcătuit un cerc de suspecţi.

Prejudiciul în acest caz va fi stabilit la finalizarea inventarului de către reprezentanţii firmei păgubite.

 

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 6 aprilie 2025, 11:29

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj

Poliţiştii au efectuat 28 de percheziţii domiciliare în judeţul Arad, într-un dosar penal pentru infracţiunile de nerespectare a regimului...

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj
Anchetă după publicarea online a unor imagini indecente cu un elev de la o școală din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură vineri, 4 aprilie 2025, 20:56

Anchetă după publicarea online a unor imagini indecente cu un elev de la o școală din Timișoara

Un incident deosebit de grav, care implică mai mulți elevi din ciclul gimnazial, a fost raportat la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din...

Anchetă după publicarea online a unor imagini indecente cu un elev de la o școală din Timișoara
Femeie rănită după ce un șofer a trecut pe roșu și a provocat un accident
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 1 aprilie 2025, 11:38

Femeie rănită după ce un șofer a trecut pe roșu și a provocat un accident

O femeie a fost rănită după ce două autoturisme s-au ciocnit în zona străzii Cluj din Timișoara. Potrivit polițiștilor, un șofer de 54 de...

Femeie rănită după ce un șofer a trecut pe roșu și a provocat un accident
Un bărbat s-a aruncat în gol în Piața Iosefin din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură marți, 1 aprilie 2025, 11:27

Un bărbat s-a aruncat în gol în Piața Iosefin din Timișoara

Un bărbat de 29 de ani s-a prăbușit de pe o clădire cu trei etaje din Piața Iosefin din Timișoara. Potrivit primelor informații, tânărul ar...

Un bărbat s-a aruncat în gol în Piața Iosefin din Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură luni, 31 martie 2025, 20:33

Fiica milionarului ucis cu bombă şi-a distrus brăţara electronică de monitorizare

Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, şi-a rupt brăţara de monitorizare. “La data de 30 martie 2025, în...

Fiica milionarului ucis cu bombă şi-a distrus brăţara electronică de monitorizare
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 30 martie 2025, 22:36

Fetiță de 5 ani, acroșată de mașină pe trotuar

O fetiță de 5 ani a fost lovită de mașină în timp ce mergea cu o tricicletă pentru copii pe trotuar. Accidentul s-a produs duminică seara pe...

Fetiță de 5 ani, acroșată de mașină pe trotuar
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 30 martie 2025, 13:41

Polițist din Timișoara, reținut pentru droguri

Un polițist din Timișoara și un alt bărbat sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc și punerea la dispoziție a unei...

Polițist din Timișoara, reținut pentru droguri
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 30 martie 2025, 11:21

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi, scoase din Mureş la Arad

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi au fost găsite în râul Mureş, unul în zona Trei insule, iar un altul în apropiere de Port Arthur....

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi, scoase din Mureş la Arad