Garda de Mediu Timiș: Incendiul de la Şag nu a produs valori periculoase de poluare
Articol de Radio Timișoara, 6 iunie 2021, 13:29
Garda de Mediu Timiş anunță că incendiul de la hala producătorului de frigidere din comuna Şag nu a fost urmat de ‘valori periculoase’ ale poluării aerului pentru Timişoaa.
“Incendiul a acoperit o suprafaţă de aproximativ 18.000 – 19.000 mp. Au ars hala de producţie şi un depozit aferent. Depozitul de materiale, precum şi produsele fabricate pentru livrare nu au fost afectate. Intervenţia s-a efectuat cu un număr de 25 de echipaje ISU şi 18 autoutilitare. Fumul degajat a avut direcţia spre localitatea Stamora – Moraviţa. Nu au fost înregistrate valori periculoase ale poluării aerului pentru Timişoara, conform RNMCA şi senzorilor din reţelele alternative. Echipa de permanenţă a fost prezentă la faţa locului tot timpul, pe parcursul evenimentului”, se arată într-o postare a Gărzii Naţionale de Mediu.
Localitatea Şag se află la mai puţin de 10 km de municipiul Timişoara.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 5,00. Cauza izbucnirii nu a fost încă anunţată de ISU Timiş.