Incendiu de proporții la o hală de mărfuri de lângă Timișoara
Mai multe echipaje de pompieri au fost solicitate să stingă un incendiu care a izbucnit la o hală de depozitare din satul Hodoni, comuna Satchinez.
Articol de Radio Timișoara, 22 ianuarie 2024, 17:46 / actualizat: 22 ianuarie 2024, 18:48
Incendiul a izbucnit în această după amiază la hala de mărfuri a unei firme din satul Hodoni, de lângă Timișoara.
Focul se manifesta în interiorul unei hale și la acoperiș, pe suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați.
Au fost evacuate 148 de persoane și, din primele informații, nu se înregistrează victime, anunță ISU Timiș.
Au fost alertate toate subunitățile de intervenție, iar la fața locului acționează 78 de pompieri militari timișeni.
Au fost aduse la locul incendiului 11 autospeciale de stingere, două autoscări mecanice, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ. Din ordinul inspectorului general al IGSU, au fost alocate două autospeciale de stingere în sprijin.
Incendiul a fost localizat, fără pericol de extindere, precizează ISU Timiș.