Incendiu devastator în Arad. Doi copii au fost mistuiţi de flăcări
Un incendiu de proporţii a izbucnit, în această dimineaţă, la o casă din cartierul Aradul Nou din Arad, în urma căruia doi copii au murit. Din primele informaţii reiese, că în acea casă se aflau zece copii şi cei doi părinţi, toţi dormind la ora la care a pornit focul.
Articol de Radio Timișoara, 29 ianuarie 2016, 08:38
Un trecător a alertat serviciul unic de urgenţă 112 că la o casă a izbucnit un incendiu cu flăcări înalte, care se extindea şi spre imobilul învecinat. Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu patru autospeciale şi o ambulanţă SMURD.
Când au ajuns pompierii, incendiul era generalizat la cele trei camere şi la bucătărie şi s-a extins la casa vecinului, lipită de imobilul cuprins de flăcări. După ce au stins focul, pompierii au găsit doi copii de 5 şi 11 ani, carbonizaţi. Se pare că focul a pornit chiar din camera în care se aflau cei doi copii. Ceilalţi copii şi părinţii lor au reuşit să iasă la timp din casa în flăcări.
Foto: aradon.ro