Incendiu fără victime la o policlinică privată, posibil provocat de fulger
Un incendiu ce ar fi fost provocat de fulger a izbucnit la o policlinică privată din municipiul Arad. Este vorba despre o clădire nouă care urma să se deschidă pentru pacienţi în zilele următoare.
Pompierii arădeni au intervenit după câteva minute de la apelul la 112, policlinica fiind situată pe aceeaşi stradă cu unitatea.
Potrivit ISU Arad, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta la acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, cu posibilitate de propagare la imobilele învecinate cât şi la restul clădirii.
“Nu sunt înregistrate victime, toate persoanele din clădire s-au autoevacuat înainte ca forţele de intervenţie să ajungă. În acest moment, incendiul este localizat, nu mai exista posibilitate de propagare. Se acţionează pentru stingere”, a transmis ISU.
Pompierii spun că incendiul a izbucnit imediat după un fulger puternic, aceasta fiind cel mai probabil cauza.
Articol de Radio Timișoara, 1 septembrie 2022, 17:50