Incendiu într-un bloc din Timișoara; 75 de persoane evacuate
A fost mobilizare de forțe, noaptea trecută, la un bloc din Timișoara unde a izbucnit un incendiu.
Articol de Radio Timișoara, 30 ianuarie 2024, 08:52
Pompierii timișeni au fost chemați, după miezul nopții să intervină la un bloc de pe strada Fructelor, unde oamenii reclamau degajări mari de fum.
14 adulți s-au autoevacuat, iar alte 61 de persoane, între care și un minor, au fost evacuate de pompieri.
“La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic”, transmite ISU Timiș.
Incendiul a izbucnit la un apartament de la primul etaj și se manifesta pe o suprafață de zece metri pătrați. În plus, casa scării era plină de fum.
În urma evenimentului, un bărbat care locuia în apartamentul în cauză, a fost transportat la spital, în stare inconștientă.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în timpul somnului.