Incendiu la Radio France! Emisiunile au fost întrerupte şi personalul evacuat
Un incendiu a izbucnit vineri la Paris la Casa Radio, unde îşi au sediul posturile publice de radio franceze, provocând o întrerupere a programelor şi evacuarea personalului, informează AFP.
![Incendiu la Radio France! Emisiunile au fost întrerupte şi personalul evacuat Incendiu la Radio France! Emisiunile au fost întrerupte şi personalul evacuat](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2014/10/radio-france-incendiu-850x479.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2014, 16:55 / actualizat: 1 noiembrie 2014, 14:23
Deocamdată nu au fost semnalaţi răniţi în acest incendiu declanşat la cele trei etaje superioare, potrivit unei surse a poliţiei, precum şi mai multor surse din clădire, care are o formă rotundă şi este denumită şi ‘Maison ronde’.
Personalul este în curs de evacuare, a precizat un responsabil al securităţii clădirii din vestul Parisului, în timp ce un fum dens putea fi văzut la etajele clădirii. Emisiunile mai multor posturi de radio, printre care France Inter şi France Info, au fost întrerupte cu puţin timp înainte de orele locale 13.00 (12.00 GMT) şi înlocuite cu muzică.
Importante efective de pompieri şi poliţişti au fost desfăşurate la faţa locului, pentru a fluidiza circulaţia în jurul clădirii, situată pe malul Senei. Sute de persoane s-au adunat în apropierea clădirii.
Casa Radio de la Paris, construită în urmă cu 50 de ani, se află în reabilitare din 2009. Este cel mai mare şantier de renovare a unei clădiri ocupate din Franţa, un şantier gigant în valoare de 350 de milioane de euro, ce urmează să fie finalizat în 2016 şi care obligă personalul să se mute periodic, pentru a permite lucrările în etape
După aproape două ore, flăcările au fost stinse.