Incendiu la un autobuz în Piața 700 din Timișoara
Pompierii timișeni au fost chemați, în această după-amiază, să lichideze incendiul apărut la un autobuz, în Piața 700 din Timișoara.
Incidentul s-a produs pe strada Gheorghe Dima din Timișoara la un autobuz de transport public. Aproximativ 40 persoane s-au autoevacuat, fără să fie înregistrate victime.
“La fața locului s au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu două autospeciale de stingere. Incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor și a fost lichidat în scurt timp”, transmite ISU Timiș.
Autobuzul nu era electric, mai precizează ISU.
Articol de Radio Timișoara, 10 octombrie 2023, 18:02