Incendiu pe patru hectare de litieră în Timiș, lichidat după mai multe ore de intervenție
Un incendiu care s-a extins pe patru hectare de litieră, în zona localității Poeni, a fost lichidat de pompierii timișeni după o intervenție de cinci ore.
Articol de Radio Timișoara, 3 martie 2019, 08:21
Incendiul s-a manifestat pe Vârful Drăgoi, la o altitudinea de 587 m, pe un versant cu înclinare de 45 de grade.
La locul intervenţiei au acţionat doi ofiţeri, 47 de subofiţeri, două microbuze şi cinci autospeciale de serviciu, forţe din cadrul celor şapte subunităţi de intervenţie ale ISU Timiş, dar şi personal din cadrul Ocolului Silvic.
Duminică, la prima oră, echipajele de la Stația de Pompieri Făget se întorc la locul intervenţiei pentru recunoaşteri şi identificarea focarelor ascunse, spuhe purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.