Incendiul din Parcul Naţional Domogled a fost localizat
Incendiul care a izbucnit în Parcul Național Domogled – Valea Cernei a fost localizat dar deocamdată nu și lichidat.
Articol de Radio Timișoara, 29 aprilie 2018, 06:39
Pompierii s-au retras sâmbătă seara de la locul intervenției dar reiau misiunea duminică. Două elicoptere au fost chemate în ajutor și au efectuat 17 curse, din care două de recunoaștere și 15 pentru aruncări de apă.
„Incendiul este localizat şi nu mai există pericol de propagare, însă mai fumegă pe alocuri. Echipajele venite în sprijin din judeţele limitrofe rămân în zonă, cazarea fiindu-le asigurată cu sprijinul Primăriei Topleţ, astfel că duminică se va interveni cu acelaşi număr de efective”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.
Incendiul a fost semnalat vineri după-amiază de un turist care a observat focul în zona orașului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. Incendiul se manifesta la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret şi exista pericolul extinderii la o pădure de fag. Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 m, la 25 km distanţă față de oraşul Băile Herculane, din care 15 km drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil.