Mai puține infracțiuni stradale, în Hunedoara
Numărul infracţiunilor stradale comise pe parcursul anului 2014, la nivelul judeţului Hunedoara, a scăzut. Potrivit reprezentanţilor poliţiei Hunedoara, 6,36% din fapte au fost comise cu violenţă.
Articol de Carla Chiu, 23 ianuarie 2015, 14:50
În ceea ce priveşte accidentele rutiere, numărul este la fel ca în 2013, însă numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în astfel de evenimente rutiere a crescut. Poliţiştii hunedoreni au organizat 93 de razii şi peste 33.000 de acţiuni şi controale, în cadrul cărora au constatat aproape 2.000 de infracţiuni.
Din datele statistice referitoare la activitatea poliţiştilor hunedoreni în anul 2014, reiese că aceştia s-au situat peste media pe ţară în ceea ce priveşte activitatea de soluţionare a infracţiunilor.