Microbuz implicat într-un accident lângă Nădlac. Mai multe persoane au ajuns la spital
Un microbuz a fost implicat într-un accident la coborârea de pe autostrada A1 pe DN 7 G, lângă Nădlac, patru persoane fiind rănite şi transportate la spital.
Articol de Radio Timișoara, 4 februarie 2021, 17:40
În coliziune au fost implicate un microbuz cu numere de Ungaria şi un TIR. Acestea ar fi circulat din sensuri opuse şi s-ar fi ciocnit frontal.
La faţa locului au intervenit echipaje ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Nădlac şi un echipaj SMURD.
Patru persoane rănite au fost preluate şi transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru evaluarea stării şi acordarea de îngrijiri.
Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs coliziunea.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, traficul rutier pe autostradă nu este blocat, circulaţia fiind afectată doar pe breteaua de legătură cu DN 7 G.