Mobilizare pentru găsirea victimei unui accident, dar apelul la 112 a fost fals
După ore de căutări s-a constatat că apelul a fost fals, iar apelantul a fost identificat şi amendat cu 4.000 de lei.
Articol de Radio Timișoara, 11 aprilie 2024, 13:54
Forţe importante au fost mobilizate în judeţul Arad pentru găsirea unui biciclist care ar fi suferit un accident.
Miercuri seara, în jurul orei 23.00, un bărbat, care nu și-a oferit datele personale, a sunat la 112 ca să anunțe că a căzut că a căzut de pe biciclietă și s-a lovit la cap, în timp ce se deplasa pe lângă pădurea din apropierea localității Păuliș.
Imediat a fost trimisă o ambulanţă, care însă nu a găsit victima, fiind solicitat ajutorul Poliţiei.
“În urma căutărilor, nu a fost găsită nicio persoană care să se fi aflat în situaţia prezentată dispecerului 112. A fost constituită echipa operativă la nivelul Poliţiei oraşului Lipova, formată din poliţiştii oraşului, ai secţiilor rurale 7 Lipova şi 8 Săvârşin, Poliţia Municipiul Arad, Serviciul de Investigaţii Criminale, precum şi jandarmi arădeni”, transmite Poliția Arad.
După trei ore de căutări prin pădure, a fost găsit într-o cabană un bărbat de 52 de ani din județul Iași, care lucrează la o firmă din zonă.
Verificările prin sistemul eDAC au arătat că bărbatul era deja în atenţia poliţiştilor din Iaşi, fiind căutat pentru proceduri judiciare. El a fost amendat cu 4.000 de lei, pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112.