O ambulanţă particulară a fost lovită de tren în Caraș-Severin
Articol de Radio Timișoara, 7 iulie 2021, 11:33 / actualizat: 7 iulie 2021, 13:35
O ambulanţă particulară, folosită pentru transportul pacienţilor la dializă, a fost lovită, de un tren de persoane la trecerea de nivel cu calea ferată de pe raza localităţii Căvâran.
În ambulanţă se afla doar şoferul, care a fost evaluat de echipajul de prim-ajutor trimis la faţa locului, bărbatul refuzând să fie transportat la spital.
Toţi cei 20 pasageri aflaţi în garnitura de tren care circula pe ruta Timişoara – Caransebeş au fost evaluaţi medical de un echipaj SMURD, fără ca vreunul dintre ei să aibă nevoie de îngrijiri medicale.
La locul accidentului s-au deplasat de urgenţă două echipaje de pompieri militari, cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere, şi un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, o ambulanţă SAJ şi un echipaj IPJ, au precizat reprezentanţii ISU Caraş-Severin.