O casă din Deva a fost distrusă de un incendiu. 11 persoane au rămas fără locuinţă
O casă din Deva, împreună cu o anexă a acesteia, a fost distrusă într-un incendiu care s-a produs în cursul nopţii de duminică spre luni, 11 persoane – opt adulţi şi trei copii – care locuiau acolo fiind în situaţia de a rămâne fără o locuinţă.
Articol de Carla Chiu, 20 aprilie 2015, 10:00
‘Incendiul a fost întreţinut şi amplificat de materialele uşor inflamabile din care era construită locuinţa şi de o butelie, amplasată în anexă, care a explodat. Alte două butelii au fost scoase din incendiu de pompieri înainte de a se supraîncălzi’, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, maior Anemona Doda.
Nu au fost semnalate cazuri de arsuri sau intoxicaţii cu fum.
Potrivit Agerpres, pompierii militari din Deva au intervenit cu trei maşini speciale pentru stingerea incendiului. Focul a fost localizat după o aproape oră, deoarece în zonă nu există hidranţi. De aceea, a fost nevoie ca maşinile să fie realimentate cu apă de la o distanţă de un kilometru. Cu toate acestea, pompierii au reuşit lichidarea incendiului în timp util, obţinând protejarea altor case aflate în imediata apropiere.
În incendiu au ars casa şi o anexă confecţionate din bârne de brad, având o suprafaţă totală de 100 metri pătraţi, mai multe aparate electrocasnice, mobilier şi textile.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de coşul de fum sau burlanul unei sobe ce erau necurăţate de funingine, notează Agerpres.