Pagubă de peste 1 milion de lei în urma incendiului de pe autostrada A1
Peste 1,1 milioane de lei este paguba in cazul camionului cu cele 8 autoturisme noi, marca Ford, care au ars in cursul nopții trecute, pe autostrada A1, in județulArad.
Pompierii au intervenit, in jurul orei 1.00, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la remorca autotrenului și la capul tractor.
În urma flăcărilor autotrenul și cele 8 autoturismele au ars în totalitate. Din fericire nu s-au înregistrat victime, șoferul reușind să iasă in siguranță din cabină.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost efectul termic determinat de frecarea unei roți a remorcii pe timpul deplasării, spun pompierii.
Mașinile erau noi și se indreptau către frontieră, pentru a fi trimise la export.
Articol de Radio Timișoara, 9 decembrie 2022, 20:09