Panică în centrul Aradului din cauza unui pistol de jucărie
A fost panică, astăzi, în centrul municipiului Arad, după ce un tânăr care purta o cagulă pe față și avea în mână ceea ce părea un pistol s-a plimbat nestingerit pe pe strada Crișan.
Articol de Radio Timișoara, 4 februarie 2020, 18:24
Două persoane au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat imediat polițiștii.
Autoritățile au constat că este vorba despre un băiat, în vârstă de 16 ani, care avea un pistolul de jucărie, iar cagula era, de fapt, o căciulă de schi.
Pentru că tânărul provine dintr-o familie care îl neglijează, polițiștii au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.