Percheziții la Sânnicolau Mare într-un dosar de delapidare
Articol de Radio Timișoara, 15 iunie 2016, 13:56 / actualizat: 15 iunie 2016, 16:59
În urma perchezițiilor, au fost conduse la audieri trei persoane. Un bărbat de 42 de ani, este suspectat că, în calitate de reprezentant legal al unei instituţii publice, ar fi încheiat un contract cu o societate de distribuţie carburanţi, care i-ar fi pus la dispoziţie trei carduri pentru alimentarea cu combustibil a autovehiculelor instituţiei.
Ulterior, acesta, cu sprijinul a doi angajaţii ai staţiei de alimentare, ar fi folosit cardurile pentru alimentarea altor autovehicule, sumele de bani obţinute fiind folosite în interes personal.
Foto: arhiva