Peste 80 de cerșetori depistați într-o săptămână în Timişoara
Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.
Articol de Radio Timișoara, 31 mai 2024, 17:20 / actualizat: 8 iunie 2024, 23:03
Numărul cerşetorilor a crescut în municipiul Timişoara, ca urmare a încălzirii vremii, anunță Poliția Locală.
Patrulele agenților locali au depistat, doar în ultima săptămână, 84 de persoane care apelau la mila publică. Dintre aceștia, 78 au fost predaţi Centrului ‘Sfântul Francisc’ din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Timişoara şi şase persoane cu minori au fost predate Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Timiş.
Potrivit polițiștilor locali, singura măsură care poate fi luată este sancţionarea cu amenzi, pe care contravenienţii nu le plătesc pentru că nu au resurse financiare.
O altă măsură a Poliţiei Locale este predarea acestora către centrele sociale menţionate, care însă nu au pârghiile legale de a-i obliga să rămână în cadrul locaţiilor respective, deşi aici li se asigura hrană, îmbrăcăminte şi toate condiţiile unui trai decent.
Poliția Locală atrage atenția că unii dintre cerșetori sunt depistaţi la ei cu sute de lei făcuţi în doar câteva ore de cerşit, ceea ce îi încurajează să rămână pe stradă și să nu muncească.