Petrecere cu 40 de invitați, oprită de poliție și DSP în toiul nopții într-o localitate din Arad
O petrecere de aniversare, cu circa 40 de invitați, a fost oprită, în cursul nopții trecute, decătre polițiștii, jandarmii și medicii Direcției de Sănătate Publică Arad.
Articol de Radio Timișoara, 17 octombrie 2020, 13:42
Petrecerea avea loc într-unul dintre cele mai cunoscute localuri din județul Arad, aflat în orașul Ineu. Conform unor informații, chiar patronul celui mai cunoscut local din zonă ar fi fost cel care își aniversa ziua de naștere.
Autoritățile desfășuraseră o acțiune de amploare pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, iar într-o zonă rezervată a unui local din orașul Ineu au găsit petrecerea cu zeci de invitați.
“În incinta localului și pe terasă avea loc o petrecere privată de aniversare, fiind legitimate aproximativ 40 de persoane care participau la eveniment. Administratorul localului a fost amendat cu 5.000 de lei, acestuia fiindu-i întocmit și dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În perioada următoare urmează a fi identificate toate persoanele participante, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Arad, Claudia Iuga.
Medicii îi vor monitoriza pe participanți pentru a le urmări starea de sănătate.
Polițiștii atenționează că asemenea controale vor continua.