Poliția Locală a început să ridice mașinile parcate în zona pietonală
Articol de Radio Timișoara, 7 septembrie 2022, 18:35
Poliţiştii locali au început să ridice autovehiculele parcate neregulamentar în zona pietonală a Timişoarei.
Oamenii legii anunţă că după intrarea în vigoare a modificărilor stabilite în Consiliul Local a urmat o perioadă de informare a cetăţenilor, iar de ieri s-a trecut la punerea în aplicare a deciziilor, mai exact ridicarea maşinilor parcate pe pietonale.
Conducătorii auto trebuie să plătească, pe lângă amenda între 500 şi 1000 lei, şi taxele aferente ridicării, transportului şi depozitării maşinilor.
Numai în luna august au fost aplicate un număr de 238 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au oprit şi staţionat în zona pietonală.