Polițist local din Timișoara, lovit cu mașina de un tânăr sub influența drogurilor
Poliţistul a fost transportat la Spitalul Municipal, fiind rănit la mână
Articol de Radio Timișoara, 6 iulie 2024, 20:16 / actualizat: 7 iulie 2024, 7:34
Un polițist local din Timişoara a fost lovit cu mașina de un tânăr, posibil aflat sub influeța halucinogenelor.
Poliţiştii locali aflaţi în patrulare i-au dat un avertisment unui şofer de 26 de ani pentru că staţiona pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități. Furios, acesta i-a amenințat şi blestemat, după care l-a lovit cu maşina pe unul dintre poliţişti, în timp ce aceştia mergeau spre maşina de serviciu.
Şoferul a încercat să scape de poliţişti, însă aceştia au folosit sprayul din dotare. Deşi şoferul a încercat din nou să fugă, de adata aceasta fără maşină, poliţiştii locali l-au prins, fiind ajutaţi şi de o echipă a unei televiziuni naţionale.
Tânărul a fost predat apoi polițiștilor, iar testele arată că ar fi consumat cannabis.