Polițist local lovit cu mașina de un șofer ce urma să fie amendat
Un poliţist local din Arad a fost lovit, astăzi, cu maşina de un şofer nemulţumit că urma să fie sancţionat.
Articol de Radio Timișoara, 2 februarie 2018, 17:29
Incidentul a avut loc într-o intersecţie din zona Pieţei Mihai Viteazul din centrul oraşului, iar martori au fost atât colegii agentului, cât şi trecătorii. Primele cercetări arată că şoferul a fost prins de doi agenţi în timp ce staţiona neregulamentar, faptă pentru care urma să fie amendat. Când unul dintre agenţi s-a dus să-i dea procesul verbal de constatare a contravenţiei, şoferul s-a închis în maşina şi a accelerat, lovindu-l pe celălalt agent. Conform unor informaţii, poliţistul local ar fi fost luat pe capota maşinii.
Agentul, care are leziuni la genuchiul stâng şi coapsa dreaptă, a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale, apoi a fost externat. Şoferul agresor va fi anchetat pentru ultraj.