Poliţişti de frontieră atacați cu cuțitul de călăuze de migranți
Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi în timp ce au prins în flagrant un grup de migranți și pe călăuzele acestora.
Articol de Radio Timișoara, 1 mai 2024, 10:42
Incidentul s-a petrecut noaptea trecută, în zona unei parcări de pe autostrada A1, Timişoara – Arad.
“În data de 01.05, în jurul orei 03,40, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş au executat o acţiune de supraveghere şi prindere în flagrant a unor călăuze şi a unui grup de migranţi, în zona parcării de pe autostrada A1, Timişoara – Arad, pe direcţia Km 501”, transmite Poliția de Frontieră Timişoara.
În timp ce migranţii urmau să fie îmbarcaţi într-un automarfar care staţiona în parcare, una dintre cele trei persoane suspecte de călăuzire a scos un cuțit, cu care a rănit doi dintre poliţiştii de frontieră.
Aceștia au fost transportați la Spitalul Județean din Timișoara, iar starea lor este stabilă, fiind în afara oricărui pericol.
“Persoane implicate în activitatea de migraţie ilegală au încercat să fugă, însă poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora. Poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase 13 focuri de armă”, mai arată Poliția de Fronieră.
Opt migranţi şi o călăuză au fost reţinuţi, iar în prezent se continuă căutarea celorlalte două persoane suspecte de călăuzire.
Pentru depistarea acestora, s-a organizat un dispozitiv de căutare, folosindu-se în acest sens inclusiv echipamente de tip dronă şi o autospecială cu termoviziune.
Totodată, s-a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.