Pompierii români intervin în zona Chapelle Saint Blaise din Franța
Pompierii români continuă misiunea în Franța, la sud de Bordeaux, unde de câteva zile se manifestă puternice incendii de vegetație.
36 de pompieri cu 5 mașini de stingere incendii de pădure, 2 autospeciale de stins incendii de capacitate mică, 1 cisternă de 12.000 l și un microbuz se află dislocați în zona zona Chapelle Saint Blaise.
Un rol foarte important îl are cisterna care asigură autonomie sporită misiunilor de stingere, fiind utilizată pentru alimentarea continuă cu apă a autospecialelor – transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Misiunile celor 77 de pompieri români vizează identificarea și lichidarea focarelor ascunse.
Articol de Radio Timișoara, 15 august 2022, 17:40 / actualizat: 15 august 2022, 18:43