Șoferul teribilist care s-a filmat conducând în zona pietonală din Timișoara a fost amendat
Doi bărbați din Timișoara s-au filmat în timp ce unul dintre ei conducea mașina în zona pietonală din Timișoara. Cei doi adresau injurii pietonilor care nu săreau repede din fața mașinii.
Articol de Radio Timișoara, 19 septembrie 2017, 21:01
Polițiștii locali reușit să îi identifice, cu ajutorul imaginilor de pe camerele video, pe conducătorul mașinii care s-a filmat împreună cu un prieten circulând cu un BMW prin zona centrală restricționată. Șoferul a rulat pe străzile Enrico Caruso, General Praporgescu și în Piața Libertății, ieșind ulterior pe liniile de tramvai către Piața 700.
Șoferul are 26 de ani, cu domiciliul în Timișoara, și a recunoscut că a condus autovehiculul cu numere străine. Șoferul inconștient care a provocat panică în centrul Timișoarei a fost sancționat de polițiștii de la Secția 1 Poliție. Aceștia i-au aplicat două amenzi, una de 1.600 de lei pentru nerespectarea legislației rutiere și una de 200 de lei pentru injurii.
Polițiștii locali l-au sancționat și ei cu amenda maximă prevăzută de Codul Rutier pentru pătrunderea pe străzi cu accesul interzis, respectiv 435 lei și două puncte penalizare la permis.