Starea celor doi supraviețuitori ai accidentului aviatic este relativ staţionară
Starea de sănătate a celor doi militari, care au supravieţuit accidentului aviatic de la Mălâncrav, internaţi la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri este staţionară, a declarat pentru Agerpres, duminică, directorul unităţii medicale, Cristian Niţescu.
Articol de Carla Chiu, 23 noiembrie 2014, 13:11
Starea de sănătate este relativ staţionară, nu s-a schimbat mare lucru faţă de ieri. Nu aş putea să spun că este mai bine sau mai rău.
Potrivit acestuia, pacientul cu arsuri mai grave va fi operat în cursul zilei de luni, iar cel de-al doilea cel mai probabil va suferi o intervenţie chirurgicală în care se vor pune grefe de piele, în zilele următoare.
Cel de-al doilea pacient va mai fi evaluat şi probabil că va suferi o intervenţie chirurgicală în zilele următoare, cu grefe de piele, în special la mâini.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, dr. Adrian Stănculea, a precizat, sâmbătă, că cei doi militari au suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului.
Unul dintre ei are un traumatism facial şi 30% din arsură e de gradul 3. Al doilea are mai puţină arsură profundă şi o fractură de radius.
Prim-procurorul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, col. Viorel Siserman, a declarat că epava elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu urmează să fie dusă la baza aeriană de la Câmpia Turzii, unde va fi examinată de specialişti. El a adăugat că deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, dar că este posibil să fie vorba inclusiv de o cedare a elicopterului.
Cauzele sunt bănuite. Sunt examinate absolut toate circumstanţele care ar fi putut duce la această catastrofă, toate împrejurările posibile. Poate să fie şi condiţii meteo, poate să fie şi o cedare a aparatului din punct de vedere tehnic. Se vor face verificări cu privire la absolut tot ce ţine de plecarea aeronavei, care trebuia să plece în stare perfectă, examinată. Nu putem exclude nici greşeala de pilotaj. Să vedem, urmează să fie decriptată cutia neagră, înregistratorul de bord, totul este verificat, să vedem ce s-a întâmplat acolo. Cutia neagră este recuperată, dar conţinutul ei, transcriptul, deocamdată nu-l avem.
Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri dimineaţa, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu. Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.
Sursa foto: gandul.info/mediafax foto