Tânăr de 19 de ani, electrocutat în staţia Ghioroc după ce s-a urcat pe un vagon
Anul acesta s-au înregistrat trei cazuri de persoane electrocutate în zone feroviare, în timp ce în perioada 2021 - 2023 au fost consemnate 27 de cazuri.
Articol de Radio Timișoara, 1 august 2024, 16:57
Un tânăr în vârstă de 19 de ani, care s-a urcat azi-noapte, pe un vagon de marfă garat pe o linie din staţia Ghioroc, judeţul Arad, a fost electrocutat.
Tânărul fiind transportat la unitatea medicală cu arsuri pe aproximativ 70% din corp, informează CFR SA.
“Tânărul, deşi însoţit de un grup de prieteni, nu a fost oprit de niciunul dintre aceştia să nu urce pe vagon, din contră prietenii care îl însoţeau au filmat actul de inconştientă extremă surprinzând inclusiv momentul fatal în care tânărul este electrocutat! Echipajul SMURD a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor, tânărul fiind transportat la unitatea medicală, cu arsuri pe aproximativ 70% din corp”, se transmite CFR SA.
Reprezentanţii companiei atenţionează că tensiunea în linia de contact este de 27.000 V, iar arcul electric format este fatal.
“Cablul sub tensiune creează un câmp electric care este periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet. Fiind neutru din punct de vedere electric, are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric la o distanţă mai mică de 1,5 metri de linia de contact”, explică reprezentanții CFR.