Tânăr, în comă, după ce a fost găsit aruncat la marginea drumului. Polițiștii timișeni continuă cercetările
Un tânăr de 16 ani a fost descoperit pe marginea drumului, la câţiva kilometri de Lugoj, mai mult mort decât viu.Tânărul a fost preluat imediat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat la spital, în Timişoara.
Articol de Radio Timișoara, 6 octombrie 2015, 12:49 / actualizat: 6 octombrie 2015, 18:55
Medicii au reușit să-l stabilizeze, însă, în acest moment, se afla în comă, pe sectia de Terapie Intensiva. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi mai mulţi criminalişti din Timişoara au plecat pe drumul care leaga localitatile Rădmăneşti şi Bara pentru a da o mână de ajutor în desfăşurarea anchetei.
Oamenii legii iau în calcul trei variante. Una dintre ele este că tânărul a sărit dintr-o maşină după ce a fost urcat acolo cu forţa, o a doua este aceea ca ar fi fost lovit de un autoturism în timp ce se afla pe marginea drumului iar o a treia este aceea ca ar fi fost bătut şi aruncat din maşină. In apropierea locului in care a fost descoperit tanarul politistii au gasit o masina care nu pare să aibă urme de lovire.
Baiatul de 16 ani se afla în stare critică la Spitalul Judetean din Timisoara, iar medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.
Poliţiştii au audiat mai multe persoane însă nu au reuşit să afle deocamdată nimic referitor la ce s-a întâmplat cu tânărul. In acest moment oamenii legii au deschis un dosar de vatamare corporala.
Din primele informaţii, se pare că atât tânărul cât şi cei duşi la audieri, au fost văzuţi ultima oară la un bar din localitatea Bara. Cercetările în acest caz se desfăşoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Judecatoriei Lugoj. Deocamdată nimeni nu a fost reţinut în acest caz.
Foto: lugojinfo.ro