Taximetru implicat într-un accident rutier în Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 14 ianuarie 2020, 15:33
O mașină de taxi a fost distrusă iar o persoană a ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut pe strada Hașdeu din Timișoara.
Conform primelor informații, șoferul unui autoturism nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul volanului, izbindu-se de taximetrul care rula regulamentar. Conducătorul auto circula pe strada Hașdeu, dinspre Cetății spre strada Nera.
Accidentul a fost observat de un echipaj de pompieri aflat în misiune care a cerut sprijin. În urma impactului, șoferul de 66 de ani al taximetrului a rămas încarcerat, fiind preluat ulterior de o ambulanță SMURD.